U Craiova a primit licenta pentru terenul din Severin Este unul dintre cele mai luxoase
Fotbal intern
gamaverde.ro
Universitatea Craiova va juca partidele din retur pe stadionul “Municipal” din Drobeta Turnu Severin. Acest lucru a devenit o certitudine dupa ce Viorel Duru si Sorin Satmari au inspectat arena din Mehedinti din partea Departamentului de Licentiere al FRF si si-au dat acordul pentru ca aceasta sa fie folosita pentru meciuri de Liga I. Cei doi au confirmat ca arena mai trebuie adaptata la cerintele FRF in unele privinte, dar acest lucru nu va reprezenta nicidecum o problema.
“Nu exista niciun motiv serios pentru a nu omologa stadionul pentru Liga I. Mai trebuie montati doar turnichetii, dar nu sunt in Romania cinci stadioane peste cel din Severin. Criteriile pentru partidele oficiale internationale insa sunt mult mai riguroase. Trebuie aeroport in preajma, cel putin doua hoteluri de patru si cinci stele, nocturna la stadion, dar Severinul poate gazdui meciuri amicale ale reprezentativei de tineret sau juniori a Romaniei”, a spus, directorul Departamentului Licentiere din cadrul FRF, Viorel Duru, pentru Mediafax.
“Este impresionant ceea ce am vazut aici. Nu sunt multe echipe de Liga I sa aiba o asemenea baza. Din punctul nostru de vedere, stadionul va fi omologat si poate gazdui partide din primul esalon”, a confirmat si Sorin Satmari.
Oltenii nu s-au declarat deloc surprinsi de verdictul dat de FRF, spunand ca erau constienti de faptul ca arena este una dintre cele mai luxoase din tara.
.ro